Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   "MoldovaGaz" a început deconectările?

„MoldovaGaz” a început deconectările?

Primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a solicitat astăzi directorului SA „Termocom” să nu admită sub nicio formă careva deconectări în sistemul termoenergetic pe timp de iarnă.

De asemenea, edilul capitalei a menţionat ca nu va permite ca în această perioadă să fie pusă în pericol asigurarea populaţiei cu energie termică.

Declaraţiile primarului de Chişinău au fost făcute în contextul informaţiei prezentate de directorul SA „Termocom” Mihai Cernei, privind deconectarea pentru 2 ore a unor cazangerii ale societăţii de la gazele naturale, care a avut loc vineri, 20 ianuarie 2010. Dorin Chirtoacă a calificat aceste acţiuni ale SA „MoldovaGaz”, unul dintre creditorii „Termocom”-ului, drept abuz, în condiţiile în care la 31 decembrie 2010, pentru prima dată furnizorul de agent termic, SA „Termocom”, şi-a achitat toate facturile către creditori, pentru sezonul precedent de încălzire.

 De asemenea, primarul general Dorin Chirtoacă a solicitat conducerii întreprinderii să asigure în continuare buna funcţionare a societăţii, cu micşorarea pierderilor în reţea şi a apei de adaos, a cheltuielilor şi acumularea de surse suplimentare, pentru activitatea curentă, cât şi pentru rentabilitate.

 Comunicat al Primăriei Chişinău